Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 48 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, în creștere cu 17,1% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 44,64 miliarde de lei, la 31 iulie 2018, în creștere cu 20% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor achita Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) un comision de 0,5% din sumele virate lunar de Casă drept contribuții la fonduri ale participanților la pilonul II, parte din contribuțiile totale de asigurări sociale la sistemul public de pensii ale acestora, prevede proiectul noii legi a pensiilor.